Activități dedicate Zilei Naționale a României – 1 Decembrie









Cu ocazia Zilei Naționale a României, școala noastră a organizat o serie de activități culturale și artistice menite să marcheze importanța istorică a acestui moment și să transmită elevilor valorile fundamentale ale poporului român – unitatea, credința și dragostea de țară. D-nele prof. Turean Mihaela, Herman Liana și Bogătean Mihaela au organizat un eveniment deosebit cu elevi din clasele V-VIII pentru a sărbători Ziua Națională a României.
Evenimentul a debutat cu intonarea imnului național „Deșteaptă-te, române”, cântat de către toți participanții într-o atmosferă solemnă.
Elevii clasei a VI-a A, coordonați de doamna prof. Mihaela Bogătean, au prezentat viața și misiunea Sfântului Apostol Andrei, subliniind rolul său în răspândirea credinței creștine pe teritoriul românesc. Momentul a fost completat de recitarea unei poezii de către eleva Suciu Ana din clasa a VII-a B.
În continuare, elevii Popa Irina și Arion Alexandru din clasa a VIII-a A au realizat o prezentare despre pașii care au condus la Marea Unire, evidențiind lupta și sacrificiul poporului român pentru formarea statului unitar. Ulterior, elevi din clasa a V-a A au recitat o poezie dedicată acestui moment istoric.
Elevii Rus George, Moldovan Carina și Andreșel Cristina din clasa a V-a A au recitat poezia „Azi ne cinstim eroii”, aducând un omagiu celor care și-au jertfit viața pentru libertatea și unitatea României.
Eleva Pîrv Maria din clasa a VII-a B, coordonată de doamna prof. Liana Herman, a prezentat un text propriu despre semnificația zilei de 1 Decembrie, subliniind recunoștința față de trecut și speranța pentru viitor.
Elevele Suciu Ana din clasa a VII-a B și Andruș Tamara din clasa a VI-a D au recitat poezii originale dedicate Zilei Naționale, exprimând emoțiile și trăirile lor sincere față de România. Evenimentul s-a încheiat cu interpretarea cântecului patriotic „Dulce Românie” de către elevele Alexandra Kovacs și Tamara Andruș din clasa a VI-a D, un moment artistic care a adus împreună întreaga comunitate școlară într-un spirit de unitate și mândrie națională.
Prin aceste activități, elevii și profesorii au demonstrat că Ziua Națională a României rămâne un prilej de reflecție, recunoștință și celebrare a valorilor care ne definesc ca popor.



Publică comentariul