Proiectul „Putem fi mai buni!”

  Proiectul „Putem fi mai buni!”

       Proiectul „Putem fi mai buni!” desfășurat în perioada 28 aprilie – 20 iunie 2025 la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Câmpia Turzii, a avut ca obiectiv principal dezvoltarea unui climat școlar pozitiv, în care elevii să învețe să relaționeze non-violent și să-și dezvolte abilitățile socio-emoționale. Activitățile au vizat întărirea relațiilor de colaborare între elevi, promovarea empatiei, responsabilității și exprimării emoțiilor într-un mod constructiv.

       În prima etapă, proiectul a fost promovat activ în rândul elevilor, părinților și al comunității prin canale digitale (site-ul școlii, grupuri de WhatsApp), precum și direct, în cadrul fiecărei clase.

       Una dintre activitățile principale, „Dans fără violență”, a adus zeci de elevi ai ciclului primar în curtea școlii, într-o atmosferă de bucurie și energie pozitivă. Dansul organizat în pauze, sub îndrumarea unui profesor coregraf, a contribuit la reducerea tensiunilor și la consolidarea spiritului de echipă.

       O altă activitate importantă a fost „Învățăm prin teatru!”, unde elevii au vizionat și au participat interactiv la două piese de teatru educative: „Iedul cu trei capre” și „Punguța cu doi bani”. Acestea au avut rolul de a ilustra, prin intermediul artei dramatice, importanța comportamentelor pozitive și riscurile asociate violenței sau excluderii. După reprezentații, elevii au analizat povestea împreună cu învățătorii, propunând soluții alternative pentru conflictele întâlnite.

       Activitatea „Șah nu violență” a promovat jocul de șah ca un instrument educativ pentru dezvoltarea gândirii strategice, a răbdării și a autocontrolului. Elevii au învățat regulile jocului, au participat la partide și au înțeles importanța luării deciziilor calculate.

       Un alt moment deosebit a fost cel al jocurilor de relaționare cu Parașuta multicoloră, organizate la orele de educație fizică. Prin aceste jocuri dinamice și interactive, elevii și-au consolidat relațiile de prietenie, au învățat să coopereze și să își exprime emoțiile în mod deschis și pozitiv.

       În final, activitățile desfășurate în cadrul proiectului au condus la o creștere semnificativă a coeziunii între elevi, la îmbunătățirea climatului școlar și la o mai bună gestionare a emoțiilor și relațiilor interpersonale. Proiectul a fost diseminat în rândul comunității școlare și rămâne un model de bună practică în prevenirea violenței în mediul educațional.

prof. înv. primar Amalia Pintilie

Publică comentariul