Excursie – Frumuseți de pe Valea Arieșului

Excursie – Frumuseți de pe Valea Arieșului

Cu câtă  nerăbdare am așteptat, cu mic, cu mare, excursia de pe Valea Arieșului, pentru a descoperi frumusețile zonei! Iar așteptarea ne-a fost răsplătită!

      Așadar, la drum, într-o mohorâtă zi de 11 noiembrie, cu 47 de elevi din clasele V-VIII. Prima oprire a fost la schitul Izvorul Poșaga și ,,Izvorul Tămăduirii’’, loc deosebit de pitoresc. De îndată ce am pătruns pe masiva poartă din lemn de stejar, specific maramureșeană, ne-am simțit pe un alt tărâm…Iar vorbele blânde care ne-au fost adresate, ne-au mers direct la suflet!

      A doua minunăție spre care ne-am îndreptat a fost Mănăstirea Lupșa, un loc cu o încărcătură spirituală aparte,unde am admirat și cea mai veche biserică de lemn din Transilvania,din sec. al XV-lea.

     Până la următoarea oprire, ne-a încântat natura, etalându-și coloritul de-a lungul Văii Arieșului. Apoi, Cascada Pișoaia, rezervație peisagistică de pe teritoriul comunei Vidra, ni s-a desfășurat ca un spectacol răcoritor și priveliști liniștitoare de unde n-am mai fi plecat…

      În apropiere, curiozitatea ne-a fost stârnită de o altă minunăție a naturii, Dealul cu Melci, rezervație paleontologică ce protejează un bogat punct fosilifer cu gasteropode. De mare ajutor ne-au fost explicațiile doamnei profesoare de geografie care ne-a însoțit.

      La Casa Memorială ,,Avram Iancu’’ din satul Incești, comuna Avram Iancu, am respirat atmosfera de tihnă, în locul în care a trăit Crăișorul munților. Am avut parte de explicații amănunțite din partea ghidului, care, auzind de la ce școală venim, ne-a prezentat totul cu mai mare drag. Ba chiar, la final, la solicitarea noastră, ne-a ,,cântat’’ din tulnic.

     După atâtea locuri frumoase vizitate, seara am poposit la o pensiune, unde am servit masa și am împărtășit impresii.

     Ne-am întors obosiți, dar împliniți, mai bogați sufletește, mai buni prieteni, dornici nevoie mare de o nouă excursie la care deja ne gândim cu drag!

                                                        Prof. Vasile Vasilica Ramona

  • 23667442_10204027333361412_1796687819_n1 Excursie – Frumuseți de pe Valea Arieșului
  • 23718170_10204027349961827_794788171_n1 Excursie – Frumuseți de pe Valea Arieșului
  • 23718255_10204027334041429_1810426287_n1 Excursie – Frumuseți de pe Valea Arieșului
  • 23718481_10204027335161457_1186654119_n1 Excursie – Frumuseți de pe Valea Arieșului
  • 23721791_10204027327881275_1702916846_n1 Excursie – Frumuseți de pe Valea Arieșului
  • 23721825_10204027326081230_666014492_n1 Excursie – Frumuseți de pe Valea Arieșului
  • 23721925_10204027335361462_486452935_n1 Excursie – Frumuseți de pe Valea Arieșului
  • 23722191_10204027354161932_523096751_n1 Excursie – Frumuseți de pe Valea Arieșului
  • 23756147_10204027350921851_2135255198_n1 Excursie – Frumuseți de pe Valea Arieșului
  • 23758039_10204027353441914_1091187243_n1 Excursie – Frumuseți de pe Valea Arieșului
  • 23758088_10204027333401413_130415727_n1 Excursie – Frumuseți de pe Valea Arieșului

Publică comentariul