Ziua ștafetei – acum decid eu!

Ziua ștafetei – acum decid eu!

În perioada 18-22 noiembrie 2019 elevii clasei a VII-a B ai Școlii Gimnaziale ,,Avram Iancu’’ Câmpia Turzii, coordonați de d-na prof. diriginte Vasile Vasilica Ramona, s-au implicat în campania ,,Ziua Ștafetei-acum decid eu!’’ celebrată în fiecare an, în apropierea Zilei Internaționale a semnării Convenției privitoare la Drepturile Copilului (20 noiembrie).

     Organizată de Fundația Terres des hommes Elveția în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, activitatea a avut ca obiectiv principal facilitarea participării copiilor la deciziile importante din viața lor și a comunității în care trăiesc.

     Elevii și-au exprimat hotărârea de a urma meserii dintre cele mai diverse: jandarm, coregraf, mecanic auto, kinetoterapeut, manichiuristă, avocat, psiholog, arhitect. Doamna dirigintă Vasile Vasilica Ramona i-a sprijinit pe elevi, luând legătura cu angajați care  care au fost de acord să le predea ștafeta elevilor în profesiile dorite, în intervalul de timp agreat.

     Sub îndrumarea mentorilor, elevii au experimentat concret profesiile pe care doresc să le urmeze, au fost încurajați să se gândească serios la viitorul lor, să se implice în luarea deciziilor care îi privesc în mod direct.

     La sfârșitul săptămânii, în cadrul orei de dirigenție le-am înmânat elevilor diplome de preluare remarcabilă a ștafetei și le-am cerut să ne destăinuie așteptările, trăirile, impresiile lor din timpul activității, dar și dacă și-au păstrat determinarea de a urma aceeași carieră.

     Elevii ne-au mărturisit că fiecare dintre meserii necesită multă muncă, perseverență, seriozitate, răbdare. Ei au afirmat că au avut emoții, dar consideră că s-au descurcat bine în desfășurarea activității și că doresc să îmbrățișeze meseria aleasă.

Publică comentariul