Rezultate Evaluare Națională 2026

Rezultate Evaluare Națională 2026

Evaluarea Națională din acest an a oferit o imagine clară asupra nivelului de pregătire al elevilor din clasele a VIII‑a ale Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Câmpia Turzii, confirmând efortul constant depus de elevi și profesori deopotrivă. Distribuția rezultatelor arată o generație echilibrată și o prezență consistentă în zona mediilor bune și foarte bune. Rezultatele confirmă poziția școlii noastre de lider al aducației în orașul nostru și ne situează pe locul 2 în zonă după Colegiul Național „Mihai Viteazul” Turda. De asemenea, șeful nostru de promoție, Cezar Cîrjău, a obținut cea mai mare medie din zona Turda-Câmpia Turzii, 9,82 clasându-se pe locul 9 în județ.

Majoritatea elevilor au obținut rezultate peste media 7, ceea ce reflectă o pregătire temeinică pe parcursul anilor de gimnaziu. Aproape jumătate dintre medii se situează în intervalul 8–8,99, iar un procent semnificativ se află în zona 7–7,99. Doar un elev a obținut media sub 5, procentul de promovabilitate fiind de 98,11.

Generația din 2026 se remarcă prin rezultate bune, fără diferențe majore între clase. Elevii au demonstrat maturitate, consecvență și capacitatea de a gestiona cu succes un examen național care reprezintă un moment important în parcursul lor educațional.

Rezultatele obținute confirmă calitatea actului educațional din școală, implicarea cadrelor didactice și sprijinul oferit de familie. Evaluarea Națională 2026 devine astfel nu doar o statistică, ci o dovadă a unei munci bine făcute, a unei generații care își încheie gimnaziul cu rezultate demne de apreciat și cu perspective solide pentru etapa următoare.

Felicitari elevilor!

Copie-a-sCOALA-GIMNAZIALA-AVRAM-IANCU-2-1024x576 Rezultate Evaluare Națională 2026

Publică comentariul