Mobilitate Erasmus+ în Anglia
Călătoriile reprezintă cea mai frumoasă formă de educație. În urma unei astfel de aventuri ne întoarcem acasă cu mintea deschisă, îmbogățită de numeroase cunoștințe, cu sufletul plin de emoție și bucurie, cu noi prieteni. Din fericire, proiectele europene Erasmus, ne oferă mereu acest tip de experiențe.
În dimineața zilei de 16 mai 2022, am ajuns în Anglia – 6 elevi și două cadre didactice din Școala Gimnazială ”Avram Iancu”, Câmpia Turzii. Aici, pe lângă gazdele noastre, ne-am întâlnit cu elevi și profesori din Spania, Belgia și Polonia în cadrul unei mobilități din proiectul Erasmus STEAM with steam.
În prima zi am vizitat cochetul oraș Faversham. Alături de ghidul nostru, Jim, directorul școlii partenere din Anglia, am călătorit în timp aproape o mie de ani și am învățat multe lucruri despre istoria orașului. Am ascultat povești legate de perioada medievală, de Henric al VIII-lea, am aflat că aici a fost cea mai veche berărie din Anglia și o fabrică de explozibil.




A doua zi am început activitățile proiectului cu o vizită la unul dintre cele mai mari muzee din lume, Muzeul de Istorie Naturală din Londra. Aici, elevii au admirat exponate geologice, mulaje, schelete preistorice, dar au și interacționat cu multe lucruri din muzeu, de exemplu au experimentat acțiunea unor forțe sau simularea unui cutremur.








După-masa, am luat taxiul pe apă și am pornit pe Tamisa, spre Greenwich. In drumul nostru am admirat alte simboluri ale Londrei: Turnul Londrei, Catedrala Sf. Paul, London Eye, Tower Bridge, etc.
Greenwich este celebru pentru istoria sa navală, observatorul regal și desigur, meridianul de zero grade. Ne-am plimbat pe străzile vechi și am urcat până la observator unde am văzut locul în care este marcat meridianul. Vederea de sus a Londrei ne-a impresionat.







A treia zi a început cu o vizită la Muzeul de Științe unde am învățat multe lucruri despre motorul cu aburi, primele mașini, trenuri, avioane, primele misiuni în spațiu. Am văzut rachete, planete, cosmonauți și multe lucruri interesante. I-am admirat pe numeroșii elevi britanici întâlniți în ambele muzee cum își luau notițe sau chiar rezolvau fișe de lucru în timp ce se uitau la exponate.
După-masa, am făcut o lungă plimbare în cel mai mare parc din Londra, Hyde Park. Am trecut pe lângă Buckingham Palace, 10 Downing Street, care este reședința premierului britanic și ne-am oprit la Big Ben, Trafalgar Square și Covent Garden. A fost o zi extraordinară, în care, deși am folosit trenul și metroul am parcurs aproape 20 de km pe jos, încercând să vedem cât mai multe dintre locurile importante ale marii capitale. Acum, am înțeles pe deplin spusele lui Samuel Johnson ”Când un om se satură de Londra, se satură de viață”.







A patra zi a fost dedicată activităților la școală. Am ajuns la St. Peter’s School din Aylesford și am început o serie de activități pe tema proiectului nostru. Copiii au lucrat în echipe mixte, formate din reprezentanți ai celor cinci țări partenere și au construit un dom din tuburi de hârtie. Am luat prânzul la școală, la fel cum fac elevii britanici și am continuat ziua cu alte jocuri, întreceri și provocări: concurs de alergat cu sacul, concurs de avioane din hârtie, joc de fotbal, etc. Copiii s-au simțit excelent, au socializat, și-au făcut noi prieteni.







Ultima zi era destinată plecării, dar am profitat de cele câteva ore libere pe care le mai aveam până la decolarea avionului și am vizitat celebrul oraș, Canterbury. Catedrala unde Thomas Becket a fost omorât, este listată în patrimoniul UNESCO și a fost unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Europa de-a lungul secolelor.
În partea a doua a zilei, ne-am luat rămas bun de la oamenii minunați care ne-au fost însoțit în această mobilitate și am părăsit Anglia cu speranța că vom putea reveni cât mai curând.



Protagoniștii acestei frumoase aventuri au fost elevii: Denis Fărcaș și Victor Onișor – din clasa a V-a, Luigi Batolomucci și Ștefania Petric – din clasa a VI-a, Cezara Dudaș și Tudor Pescar – din clasa a VII-a și cadrele didactice Ana Popescu și Diana Ienei.
Mai jos aveți impresiile copiilor în urma acestei mobilități.
”În mobilitatea din Anglia cel mai mult mi-a plăcut faptul că am cunoscut copii din alte țări și o parte din sistemul lor de învățământ (am vizitat o școală care funcționează de 250 de ani unde copiii începeau să meargă la școală de la vârsta de 4 ani până la 11 ani). În al doilea rând, prin simplul fapt că am vizitat câteva muzee și obiective turistice din Londra și din jurul ei m-a făcut să înțeleg cât de importantă este pentru ei istoria și cultura țării. (Aici am vizitat Muzeul Natural de Istorie, Muzeul de Științe, Covent Garden, Greenwich și am văzut Big Ben, Palatul Westminster, Turnul Londrei, Palatul Buckingham). În ultimul rând, obiectivul turistic care m-a impresionat cel mai mult a fost catedrala din Canterbury deoarece are o lungă istorie și este de o frumusețe rară. Zilele petrecute acolo mă fac să fiu dornică să vizitez Anglia ori de câte ori voi avea ocazia.” Cezara
”În această mobilitate m-a impresionat faptul că oamenii erau foarte deschiși și prietenoși. La Muzeul Natural de Istorie aproape toate lucrurile erau interactive și de acolo mi-a plăcut foarte mult simularea cutremurului din orașul Kobe la data de 17 ianuarie 1995, m-au mai impresionat plăcut stilul vechi al caselor și îmbinarea vechiului cu noul. Mi-a plăcut la Muzeul de Științe, camera cu mijloacele de transport și cu evoluția lor, peisajele din Hyde Park, de la Meridianul 0 din Greenwich și stilul gotic al bisericilor din Anglia. Mi-au mai plăcut, de asemenea, copiii britanici și orarul lor cu masa de prânz la școală. M-am simțit bine la activitățile din cadrul proiectului alături de copii din alte țări și am fost impresionat de bunătatea profesorilor (Jim, directorul școlii și Colette).
Era foarte ciudat la ei în țară condusul este pe partea stângă și de fiecare dată când luăm o curbă aveam senzația că o să intrăm într-o mașină. Mi-a plăcut cum fiecare om era dispus să te ajute deoarece aveau și vorba „Bine faci, bine primești”. Mi-a plăcut din nou foarte mult istoria lor, diversitatea religiilor/diversitatea etnică și una dintre mâncărurile lor tradiționale Fish and chips. Unul dintre cele mai frumoase lucruri a fost că în loc să mergem doar cu trenul sau cu metroul am mers pe jos și am putut admira peisajele din Westminster, Trafalgar Square, de lângă Big Ben, London Eye, Palatul Buckingham și când am fost cu o barca pe apā am văzut și London Bridge. Din această mobilitate am învățat să fiu mai deschis și cred că mi-am îmbunătățit vorbitul în limba engleză.
Au fost 5 zile minunate în care mi-am făcut noi prieteni și am avut experiențe de neuitat pe care le-aș mai repeta oricând.” Denis
”Am învățat, vizitat și am făcut lucruri noi. Un lucru care m-a impresionat este școala de acolo și activitățile lor pentru că m-au ajutat să îmi dezvolt creativitatea și să lucrez în echipă. Mi-a plăcut foarte mult sa vizitez Londra și atracțiile de acolo : Natural History Museum , Science Museum , London Eye , Buckingham Palace , Big Ben , etc. În concluzie mi-a plăcut foarte mult excursia asta din mai multe puncte de vedere nu doar din acestea și în viitor as mai vrea să vizitez Anglia”. Luigi
”Această excursie, în Anglia a fost foarte interesantă.
Cel mai mult mi-a plăcut ziua de joi, când am desfășurat activităti într-o școală specific englezească. Copiii de acolo au fost foarte prietenoși și deschiși să ne cunoască. Deși timpul a fost scurt, ne-am înțeles foarte bine, discutând și participând în diverse jocuri interesante. Am învățat foarte multe lucruri în această excursie, despre motoarele cu abur, despre cutremure și multe altele, inclusiv despre istoria Catedralei din Canterbury. M-a impresionat în această țară curățenia și ordinea,dar și clădirile care au o nota sobră, elegantă.
Mi-a plăcut foarte mult aceasta excursie și îmi doresc să vizitez iarăși Anglia!” Victor
”A fost cea mai frumoasă experiență. Câteva locuri frumoase pe care le-am văzut sunt: Ochiul Londrei, Big Ben și orașul Faversham. Am mai explorat și niște muzee de știință care au fost de-a dreptul minunate. Am întâlnit copii din alte țări cu care m-am împrietenit și m-am simțit foarte bine pe tot parcursul celor cinci zile petrecute în Anglia. Le mulțumesc doamnei directoare și doamnei diriginte care ne-au însoțit și ne-au oferit această minunată experiență.” Ștefania
”După ce am participat la unul dintre proiectele STEAM, pot spune că a fost o experiență de neuitat. Programul pe care l-am avut a fost unul foarte bun, cu activități foarte distractive iar copiii din Spania, Belgia și Polonia au fost deosebiți. Locurile pe care le-am vizitat au fost foarte interesante, cel mai mult mi-a plăcut Piața Trafalgar și cele două muzee pe care le-am vizitat. Școala pe care am vizitat-o a fost și ea foarte deosebita, era destul de mică dar copiii și profesorii (mai ales Jim și Colette) de la aceea școală au fost foarte politicoși cu noi. Singurul lucru care nu mi-a plăcut în acest proiect a fost despărțirea de toți copiii și profesorii din celelalte țări.” Tudor